Ai auzit vreuna dintre aceste afirmații până acum?

„Embrionul până la câteva săptămâni nu este om”, „când faci avort nu e încă ființă umană, de asta faci avort până într-un timp limită”, „embrionul este un parazit, nu se poate hrăni singur și depinde de gazdă”, „daca e pro-știință, ar fi știut deja că din punctul ăsta de vedere embrionul nu este făt până în săptămâna a 5-a, deci nu s-ar lua nicio viață”, „viață este când trebuie să se nască în curând”.

Poate că le-ați auzit. Poate că (încă) nu. De 4 ani încoace, de când am început să mă implic în misiunea pro-viață, le aud periodic. De fapt, replicile enumerate sunt comentarii pe care le-am primit ca reacție la postări pe rețelele de socializare.

Dacă te gândești că nu au sens și că cei care le spun sunt doar neinformați sau incorect informați, s-ar putea să ai dreptate. Dar, în același timp, vreau să te asigur că am putea scrie sute de pagini și să abordăm exhaustiv tema și, chiar și așa, pentru unii nu ar fi suficient să îi convingă de realitate. Pentru că nu ține doar de corectitudinea argumentelor, ci și de inima omului. E nevoie să fim onești pentru a fi receptivi la o perspectivă adevărată care contravine părerilor noastre. Tema avortului, în particular, este una atât de puternic ideologizată, încât, chiar și acolo unde adevărul este dovedit științific, unii îl vor refuza imediat, întrucât e opus viziunii pe care au ales să o aibă.

De aceea, în cazul în care vei întâlni pe cineva care îți va spune o replică precum cele de mai sus, îți prezent succint câteva argumente care susțin existența vieții umane din momentul concepției. Pentru cei care au deschidere să primească, aceasta va fi o sămânță a binelui și adevărului plantată în pământul conștiinței lor. Să o plantezi cu dragoste, și de asta va depinde cum va crește!

• Viața începe în momentul concepției

Atât revistele științifice, cât și manualele de anatomie și profesioniștii din domeniu afirmă clar că un nou organism uman începe să existe în momentul fertilizării, nu la un stadiu arbitrar al sarcinii și nici la naștere. Prima înțelegere precisă a acestui moment a apărut după ce, în 1839, Matthias Jakob Schleiden și Theodor Schwann au pus bazele descoperirii că un embrion se dezvoltă dintr-un zigot unicelular. Un exemplu concret care prezintă această realitate biologică îl găsim într-unul dintre cele mai cunoscute manuale de embriologie, folosit în universități din întreaga lume: „Dezvoltarea unei ființe umane începe cu fertilizarea, un proces prin care două celule foarte specializate – spermatozoidul de la bărbat și ovocitul de la femeie – se unesc pentru a da naștere unui nou organism, zigotul.” (Jan Langman, „Medical Embryology”, ediția a 3-a, 1975, p. 3).

• Fătul sau embrionul este 100% om

Știința, legislația și limbajul de zi cu zi folosesc termeni diferiți pentru a descrie omul în funcție de etapa vieții. Există cuvinte ca „embrion,” „fetus,” „nou-născut,” „adolescent,” „adult” sau „senior.” Cu toate acestea, toate aceste etape se referă la aceeași persoană. Un fetus nu este un bebeluș, la fel cum un adolescent nu este un adult. Dar toți sunt, fără îndoială, ființe umane. A folosi un termen tehnic pentru a nega umanitatea unei persoane este o formă de dezumanizare, nu un argument științific.

ADN-ul tău, codul care spune cine ești – adică, un om –, e complet de la început. Nu apare la naștere. Nu se „activează” mai târziu. E același din prima clipă în care ai existat, din momentul concepției, și va rămâne același pe întreg parcursul vieții tale. În alte cuvinte:

ADN-ul zigotului (zilele 1-3 de la fertilizare) este exact ADN-ul morulei (zilele 3-4), ADN-ul blastocistului (ziua 5), ADN-ul embrionului (săptămânile 3-8), ADN-ul fetusului (de la săptămâna 9 până la naștere), ADN-ul nou-născutului, ADN-ul copilului, ADN-ul pre-adolescentului, al adolescentului, al tânărului, al maturului, al seniorului. Nu există niciun moment din existența unei ființe umane în care aceasta se transformă din ceva non-uman în ceva uman.

• De ce nu e un parazit?

Dacă unii numesc copilul nenăscut „făt” pentru a-l dezumaniza și a face mai ușor de justificat avortul, unii îi vor spune „parazit” cu același scop. Din punct de vedere biologic, definiția parazitului nu se potrivește deloc cu realitatea sarcinii. Parazitul este o specie diferită de gazda sa și trăiește în detrimentul acesteia, fără un scop comun de viață. Fătul, însă, este aceeași specie cu mama sa și face parte din procesul natural al reproducerii umane. Corpul feminin sănătos nu doar că îl acceptă, ci chiar își modifică sistemul imunitar pentru a-l proteja de posibile atacuri ale globulelor albe. Pântecele este mediul firesc în care un copil își începe viața, iar dependența lui de mamă este temporară și orientată spre atingerea unei independențe viitoare. A confunda procrearea cu parazitismul înseamnă a ignora complet scopul și frumusețea acestei relații naturale.

• „Corpul meu, alegerea mea” este, științific, incorect

Pe cât de des este repetat acest slogan, pe atât de greșit este în realitate. Sunt 2 aspecte de clarificat. În primul rând, este un fapt științific, biologic, că un copil nenăscut nu face parte din corpul femeii. Se află în uterul mamei, dar nu face parte din corpul ei, așa cum o fac un rinichi sau o mână. E evident: dacă o persoană are un singur ADN, o singură inimă, un singur creier ș.a.m.d., iar copilul din pântece are un ADN propriu, o inimă proprie, un creier propriu, ș.a.m.d., atunci vorbim de două corpuri. Să mai dăm un exemplu. În aproximativ 50% dintre cazuri, copilul are alt sex decât mama, adică este băiat.

În al doilea rând, a spune „e alegerea femeii” fără să precizezi ce anume alege este o manipulare emoțională. Ce înseamnă această alegere? În cazul avortului, este vorba despre alegerea de a pune capăt vieții unei ființe umane care este cea mai vulnerabilă și nevinovată. Iar acest lucru schimbă complet sensul discuției. Nu vorbim despre o decizie de lifestyle, ci despre o alegere care afectează direct o altă viață. Orice societate civilizată restricționează libertatea de alegere atunci când aceasta implică răul sau moartea unei alte persoane nevinovate. Nu putem invoca „alegerea personală” pentru a face rău altcuiva. Libertatea ta se oprește acolo unde începe viața altcuiva.

Acestea fiind spuse, mai vreau să adaug ceva înainte să închei. Discuția pro-viață nu se duce doar cu argumente raționale, ci, în primul rând, cu o inimă plină de dragoste. Chiar dacă știința este clară, nu toți doresc să primească aceste adevăruri. Motivul nu este doar lipsa de informare, ci și faptul că a le accepta presupune, uneori, o schimbare profundă a felului în care cineva privește viața întreagă.

După cum am menționat și în introducere, cel căruia îi vorbim are responsabilitatea de a fi onest pentru a putea primi, dar este și datoria noastră, cei care oferim, să transmitem adevărul cu dragoste. Adevărul spus cu dragoste poate schimba inimi și mentalități pe care logica singură nu le-ar clinti niciodată. Scopul nu e să câștigăm dezbateri, ci să câștigăm inimi! Și, în primul rând, să câștigăm dragoste și adevăr în inima noastră, căci ele Îl aduc pe Dumnezeu în noi și în lume.